Se cere demisia membrilor CCR

„24 de organizații din România și strãinãtate se alãturã demersului asociației Inițiativa pentru o Culturã Democraticã Europeanã și solicitã demisia membrilor CCR care au adoptat decizia prin care interzic judecãtorilor români sã constate încãlcarea dreptului european cu privire la Secția specialã de anchetat magistrații”, se aratã într-un comunicat de presã.

„Decizia CCR din data de 8 iunie 2021 a bulversat lumea juridicã. Curtea Constituționalã refuzã sã respecte hotãrârea Curții de Justiție a UE din data de 18 mai 2021 care consacrã obligativitatea pentru statul român de a pune în aplicare recomandãrile din cadrul Rapoartelor MCV, printre care și desființarea Secției speciale. CCR impune judecãtorilor naționali ca, din moment ce a fost decisã în România constituționalitatea înființãrii Secției speciale, ei sã nu poatã aplica direct dreptul european care se opune în mod clar unei astfel de Secții. Semnatarii demersului constatã cã decizia CCR contravine jurisprudenței constante a CJUE potrivit cãreia judecãtorul național este primul judecãtor european, iar acest rol nu poate fi interzis de nicio autoritate, lege sau practicã, chiar dacã este vorba de o curte constituționalã”, se menționeazã în documentul citat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat!
%d blogeri au apreciat: