Ministrul Educației: Școlile rămân închise până după Paște

Ministrul Educației Monica Anisie a anunțat duminică seară că școlile rămân închise până după Paște, potrivit unei declarații pentru Hotnews.ro. Oficialul a spus că  „în perioada de stare de urgență școlile or să fie închise. În perioada asta este clar că o să avem școlile închise. Până după Paște școlile sunt închise”.

Este pentru prima dată când un oficial dă o estimare a perioadei până la care cursurile vor fi suspendate. Asta înseamnă că cel puțin până pe 21 aprilie școlile vor fi închise, Paștele ortodox fiind pe 19 aprilie.

Declarația Monicăi Anisie, cu privire la închiderea școlilor:
  • Deocamdată nu avem niciun termen pentru perioada de închidere a școlilor, dar în perioada de stare de urgență școlile or să fie închise. În perioada asta este clar că o să avem școlile închise. Până după Paște școlile sunt închise”.

Reamintim, cursurile școlare sunt suspendate până pe 22 martie, iar cele universitare până pe 31 martie, potrivit primului anunț făcut de premierul Ludovic Orban în urmă cu o săptămână. Președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă că de luni va fi declarată starea de urgență. (sursa: edupedu.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat!
%d blogeri au apreciat: