Atenție! Risc de avalanșă! Recomandările Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în zona montană argeşeana:

– Să nu incerce să urce pe traseele inchise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul National Salvamont, formând 0SALVAMONT.

– Deasemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în aşa fel încât, să existe o marjă de siguranţă de o ora de lumină, după terminarea acesteia, tinand cont ca la ora 17:00 este intuneric.

– În afara echipamentului obligatoriu de iarna (incalţăminte şi îmbrăcăminte adecvata, colţari, piolet etc.) trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situaţii neplăcute.

– Inclusiv în cazul excursiilor cu autoturismul, este indicat să aveţi incălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, chiar si o lanternă, pentru situaţiile în care sunteţi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos.

– Deasemenea, trebuie evitata cu desavarsire parcarea sau chiar oprirea autoturismelor la baza pantelor dezgolite, incarcate cu zapada, deoarece se semnaleaza des curgeri de zapada care ajung pana pe carosabil.

– În perioada de iarna, care la altitudini mari dureaza pana la sfarsitul lunii mai, este necesară o prudenţa marită, pentru a evita situaţiile nedorite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat!
%d blogeri au apreciat: