„Vulturii Carpaților” desfășoară ultima fază de pregătire pentru misiunea din Afganistan

Militarii musceleni pregătesc o nouă misiune în Afganistan.

De patru luni, aceștia se pregătesc din plin pentru misiunea pe care o vor avea începând cu luna februarie. În perioada 8-20 ianuarie, la Centrul Naţional de Instruire Întrunit „Getica” din Cincu, Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” va executa un exerciţiu de repetare a misiunii Vulturii Carpaților 18.01. Scopul principal al activitații este instruirea batalionului în pregătirea, desfășurarea și evaluarea unei operații de sprijin în vederea perfecţionării deprinderilor şi realizarea coeziunii necesare îndeplinirii misiunilor specifice teatrului de operaţii Afganistan, loc în care va fi dislocat începând cu luna februarie 2018. Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” va executa misiuni specifice de asigurare a protecţiei forţei în zona de apărare terestră apropiată a Bazei Aeriene Militare Kandahar, în perioada februarie-august 2018, în scopul sprijinirii Comandamentului TAAC South (Train, Advise and Assist Command South) în executarea misiunilor de instruire, consilierea şi asistenţă a Forţelor Naţionale Afgane.

Vineri, la Centrul Național de Instruire Întrunită ”Getica” din Cincu, județul Brașov, a avut loc ceremonia de deschidere a exercițiului tip Mission Rehersal ExerciseVulturii Carpaților – 18.01. Militarii Batalionului 30 Vânători de Munte ,,Dragoslavele” care încadrează Batalionul 30 Protecția Forței „Vulturii Carpaților” desfășoară ultima fază a procesului de operaționalizare pentru misiune – exercițiul de antrenament în condițiile misiunii. La deschiderea exercițiului a fost prezent comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general de brigadă Gheorghiță Vlad. La finalul alocuțiunii, a adus mulțumiri și Centrului Național de Instruire Întrunită „Getica” pentru punerea la dispoziţie a capabilităţilor de instruire moderne, similare cu ale ţărilor membre NATO, având certitudinea că militarii Batalionului 30 Protecția Forței „Vulturii Carpaților” se vor instrui în condiţii similare teatrului de operaţii din Afganistan, fiindu-le de un real folos replicile realizate în acest sens în poligonul Cincu.
Prezent la ceremonia de deschidere a exercițiului, comandantul Centrului Național de Instruire Întrunită „Getica”, colonelul Cătălin Ticulescu a transmis militarilor Batalionului 30 Protecția Forței „Vulturii Carpaților” că personalul centrului are experiența necesară pentru a sprijini și antrena militarii care vor participa la misiunea Resolute Support în Afganistan, având convingerea că la sfârșitul exercițiului rezultatele vor fi foarte bune.

Şi la final, să le urăm şi noi multă baftă în tot ceea ce fac, pentru că sunt eroii noştrii musceleni şi mai ales că ne reprezintă cu cinste Cetatea lui Negru Vodă şi implicit, ţara!


sursă comunicat şi foto: MApN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat!
%d blogeri au apreciat: