”U” Cluj şi FC Argeş au remizat în prima partidă a anului din Liga 2

A început Liga 2 şi odată cu ea şi cursa finală către promovare pentru echipele de tradiţie. ”U” Cluj şi Campionii FC Argeş au remizat în partida de deschidere a sezonului de primăvară, scor 1-1.

Mai echilibrată şi pe un loc 4, mult mai fericit decât al lui ”U”, echipa lui Ionuţ Badea a început cu un singur jucător venit în această iarnă, Deslandes. Pe un teren greu, care strică imaginea unui stadion pe care încă îl numim nou, cu toate că se degradează de când aşteaptă meciuri de Liga 1, cele două n-au fost capabile să-şi asigure victoria. Argeşul a marcat la prima ocazie adevărată, în urma unui şut cu pământul de la 20 de metri, Dur-Bozoancă a scăpat mingea în faţă ca un amator şi Andrei Blejdea a fost invitat să facă 1-0. Intrarea lui Goga a adus o pasă ideală pentru Sebastian Mailat şi fosta mare speranţă a lui ACS Poli a marcat la colţul scurt. La 1-1, niciuna dintre echipe n-a putut dezvolta o presiune de final care să-i aducă victoria.

Finalul acestei săptămâni ne aduce derbiul argeșean F.C. Argeș – C.S. Mioveni, partidă programată pentru duminică, 1 Martie, de la ora 13.30. (sursa:liga2.prosport.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat!
%d blogeri au apreciat: