Taxa de parcare – „populism”, sau „abureală” liberalo-usr-istă?

Unul dintre punctele de pe ordinea de zi care au stârnit discuții, la ultima ședință a Consiliului Local al municipiului Câmpulung, a fost cel care stabilea nivelul taxei pentru locurile de parcare rezidențiale.

Startul l-a dat (cum, altfel), ca de obicei „atoateștiutorul N. Priceputu” – l-am desemnat aici pe fostul primar Liviu Țâroiu – care nu scapă nici un prilej de a arăta că el le știe, iar ăștia tineri mai au de învățat. De data aceasta a punctat corect faptul că nu reiese de nicăieri, din textul proiectului, că se face referire doar la autoturisme, în cazul celor deținute de persoane juridice.

Consilierul Dan Șain a avut curiozitatea să afle cum s-a ajuns ca, pentru un autoturism deținut de o firmă de apartament, locul de parcare să coste de 10 ori mai mult față de suma percepută pentru persoanele fizice. La acest moment a fost introdusă pe post de paravan doamna Șerb, funcționarul public în capul căruia ar urma să se spargă oalele. Aceasta, de-abia trăgându-și sufletul, a bălmejit ceva despre o consultare … o comparație cu alte orașe din țară …

Observația consilierului POL, potrivit căruia: „semnalul pe care administrația locală îl transmite mediului de afaceri nu este deloc prietenos, Câmpulungul având nevoie de oameni de afaceri …”  a fost întreruptă de primarul Elena Lasconi, care a considerat această intervenție „populism”. Și de aici a început „abureala” marca Elena Lasconi.

De ce ne referim la abureală?

Pentru că sunt multe lucruri care nu se leagă. În primul rând, Elena Lasconi spune că este vorba doar de 10 firme. Serios? Asta nu o crede nici portarul de la Primărie. Pe urmă, dacă ar fi vorba de doar 10 firme, care este marea realizare la buget? 7.200 de lei/lună? Gurile rele (a se citi: surse demne de luat în considerare) spun că această sumă nu reprezintă nici jumătate din banii pe care Elena Lasconi îi dă consultantului de la Sinaia. Iar ideea cu stabilirea unei taxe locale, prin comparație cu alte orașe din țară, miroase a amatorism.

Și nu în ultimul rând, care e treaba cu populismul? Cine are grijă mai mult de imagine? Dan Șain, ale cărui apariții în mass media din ultimele luni le poți număra pe degetele de la o singură mână, ori Elena Lasconi care nu scapă nici un prilej de a arăta diferența între întunericul în care s-a zbătut Câmpulungul până acum și raza de lumină pe care a adus-o ilustra-i făptură în urbea de la poalele Mateiașului. A propos, zilele trecute îl aburea pe Răzvan Chiruță de la Newsweek afirmând că Spitalul Municipal Câmpulung a fost singurul spital Covid din județul Argeș. Ha, ha!

Însă, concluzia care lasă un gust amar, în urma acestor discuții sterile, ar fi aceea că: primii care au fost, ori care s-au lăsat aburiți de primăriță sunt chiar liberalii. Se presupune că între liberali și mediul de afaceri ar exista o relație foarte strânsă, urmașii lui Brătianu afirmând în dese rânduri că sprijină inițiativa privată. Halal sprijin! În mod cu totul particular, liberalii câmpulungeni din Consiliul Local nu au nimic în comun cu mediul privat – cei patru consilieri activând în sistemul public. Prin urmare, nu mă doare – nu mă leg, …

În ceea ce privește „bunele intenții” ale primarului Elena Lasconi, chiar dacă o credităm în continuare, vom urmări încasările din închirierea locurilor de parcare către persoane juridice, arătându-i din câd în când edilului că nu e nici frumos, nici corect să-i „aburești” pe contribuabili. Am zis!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat!
%d blogeri au apreciat: