Nicolae Dică a semnat cu FC Argeș!

Dică a semnat pe trei ani cu FC Argeș primul său obiectiv major fiind promovarea în Liga 1. Conducerea clubului piteștean a ajuns la un acord cu Nicolae Dică pentru postul de manager general al echipei FC Argeş. Acesta a semnat un contract pe 3 sezoane, obiectivul fiind promovarea în Liga I. Nicolae Dică este antrenorul cu care Piteştiul a reuşit în sezonul 2016-2017 promovarea în liga secundă.

Tehnicianul argeşean este pregătit de o nouă provocare cu echipa care l-a lansat în fotbalul mare: „Vin cu inima deschisă la FC Argeş şi cu o mare dorinţă de a face performanţă. Am semnat un contract pe 3 sezoane cu FC Argeş, iar obiectivul este promovarea în Liga I. Rolul meu va fi de manager. Va fi o muncă foarte grea pentru că Liga a II-a este mult mai puternică decât înainte, dar ştiu la ce mă înham. Vreau să fac performanţă la Piteşti şi să readuc clubul acolo unde îi este locul, în Liga I” a declarat Nicolae Dică.

Dică va fi prezentat oficial în următoarele zile în cadrul unei conferinţe de presă. Tot atunci, tehnicianul va prezenta staff-ul tehnic cu care va colabora, programul de pregătire al echipei şi campania de achiziţii.

„Clubul FC Argeş îi doreşte tehnicianului mult succes în cel de-al doilea mandat la echipa fanion a judeţului şi o revenire cât mai rapidă în Liga 1”, se arată într-un comunicat postat de către oficialii celor de la FC Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat!
%d blogeri au apreciat: