Incendiu la Mănăstirea Nămăiești
Un incendiu a izbucnit la Mănăstirea Nămăiești, în urmă cu puțin timp. Se pare că flăcările au cuprins camera unei măicuțe. La fața locului intervin două autospeciale cu apă și spumă de la Detașamentul de Pompieri din Câmpulung și un echipaj SMURD. Momentan nu se cunosc cauzele producerii acestui incendiu.
UPDATE:
Acoperișul construcției arde pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Din fericire, nu sunt posibilități de propagare a incendiului și nici nu se înregistrează victime.