Echipele argeșene se bat pentru locul 6, în Liga 2

Derby-ul judeţului Argeş şi al etapei a 30-a a Ligii 2, FC Argeş – CS Mioveni, se dispută luni, pe stadionul ”Nicolae Dobrin”, de la ora 18:00.

În acest moment, după 29 de meciuri disputate, FC Argeş e superioară, fiind pe locul 6, cu 53 de puncte, în timp ce Mioveniul e imediat dedesubt, pe 7, cu 48 de puncte. În meciul tur, FC Argeş s-a impus la Mioveni cu 1-0, după golul lui Ionuţ Şerban marcat la ultima fază, în minutul 90+4. 

”Meciul de luni este unul normal, de liga a doua, în care atât noi, cât şi oaspeţii venim după victorii reconfortante. Sper să fie şi îmi doresc foarte mult să avem parte de un spectacol fotbalistic. Îmi doresc ca la ora partidei stadionul să fie plin, iar oamenii care vor veni la acest meci să fie mulţumiţi de spectacolul sportiv”, a spus antrenorul alb-violeților Augustin Eduard.

Pe de altă parte, antrenorul oaspeților, Daniel Oprița a declarat: ”Va fi un meci între două echipe aflate în formă bună, fiecare venind după câte trei victorii consecutive şi cu un moral foarte bun. Există şi această rivalitate locală, ambele îşi doresc să câştige şi sper să fie un meci plăcut. Orice se poate întâmpla într-un derby! 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat!
%d blogeri au apreciat: