De la Tir la box…a fost doar un pas!

Destinul nu te întreabă când ţi-e mai bine şi când poţi duce mai departe greutăţile primite. Aşa s-a întâmplat şi cu Ionuţ Butoi, militarul de la Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”. Acesta a rămas invalid în urma unui accident petrecut pe data de 31 iulie, în Afganistan, atunci când în timpul unei misiuni de patrulare pe Autostrada A1 spre Kabul, maşina în care se afla a călcat pe un dispozitiv explozibil improvizat cu o mare încărcătură. Suflul deflagraţiei la aruncat, iar în momentul căzăturii şi-a fracturat coloana. Ionuţ a stat în comă multe zile. După trei ani de recuperare, soţia de pe atunci l-a părăsit. Crunt…dar adevărat. Şi totuşi viaţa i-a scos în faţă un alt episod important.

Ionuţ a întâlnit o femeie cu suflet bun şi dăruinţă, care l-a sprijinit în toate activităţile. El şi Georgeta Elena s-au căsătorit, sunt un exemplu de luptă în faţa problemelor vieţii. Chiar dacă a fost recompensat cu medalii şi titluri, nimic nu i-a redat sănătatea, însă optimismul pe care acesta îl are, zeci de oameni la un loc nu îl au!

După ce a câştigat titlul de campion naţional la TIR cu arcul, a participat la Jocurile Paralimpice de la Torronto din Canada, Invictus Games. Aici, militarul muscelean a obţinut medalia de argint la secţiunea individual şi medalia de aur pentru echipă.

În ultimele săptămâni, după lungi pregătiri intense, Ionuţ a acceptat o provocare unică. Aceea de a intra în ringul de box, alături de un pugilist care se află în scaun cu rotile.

Zilele trecute, la sala Marin Cocoş din Bucureşti s-a desfăşurat în premieră pentru România primul meci de box pentru persoane cu dizabilităţi. Ionuţ Butoi a intrat în ring alături de adversarul său, Nicolae Stan, un boxeur care acum 20 de ani a fost nevoit să îşi întrerupă cariera din cauza unui atac în plină stradă, în urma unei lovituri de cuţit rămânând invalid. Meciul a fost urmărit la nivel naţional şi internaţional, iar ce au realizat cei doi acum, este demn de urmat şi un adevărat exemplu, că viaţa merge înainte indiferent de greutăţi şi niciodată Dumnezeu nu îţi va putea da mai mult decât poţi duce. Asta ne dovedeşte zi de zi, Ionuţ Butoi, militarul erou de la Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” din Câmpulung.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat!
%d blogeri au apreciat: