Cuvântul care zidește, cuvântul care ucide …

Știrea zilei în presa locală, atât cât mai este ea de presă, a fost cea legată de un suicid. Gestul unui funcționar din cadrul Primăriei Câmpulung de a-și pune capăt zilelor a survenit în urma publicării unui articol pe un site de știri, în care inspectorul D.I. era prezentat (și cu foto) ca fiind unul dintre paraziții societății, unul care are un salariu imens pentru care nu face nimic, în afară de a chiuli de la serviciu și a umbla sub influența băuturilor alcoolice. Nu știu dacă există o legătură de cauzalitate între gestul necugetat și publicarea acelui articol, deși gurile rele vorbeau chiar despre ceva care seamănă a șantaj. Dacă a existat vreo urmă de așa ceva, cel mai probabil vor stabili organele abilitate. Ceea ce m-a determinat să scriu aceste rânduri este faptul că am cunoscut ambele părți și nu credeam să existe între ele vreun conflict ireconciliabil. Cert este că cititorii s-au manifestat în mediul online, punând concluzia că „ați făcut treabă, acum nu mai e. Dumnezeu să-l ierte”. Aceste puține cuvinte venite din partea unui cititor sapă în carne vie, ele ar trebui să dea insomnii oricărui individ care s-a visat vreodată jurnalist. De ce? Pentru că trebuie să înțelegem o dată pentru totdeauna că această armă care este cuvântul, trebuie folosită cu mare grijă. În peste 20 de ani de trudit pe ogorul presei scrise, ori audiovizuale, am citit și am auzit enorm de multe. De la “bârfe” despre conducători de instituții publice, aleși ori numiți, care își fac veacul prin cârciumi, ori în birourile cărora ‘trăznește’ mai ceva ca la povarnă, despre ziariști/ziariste care se prostituează prin unele birouri de la județ, până la „îmbârligături” de care cu nevasta cui se vede, etc., ș.a.m.d.

Am evitat să scriu despre așa ceva, preferând să fiu taxat ca ziarist slab, dar să încerc să fac vorbire despre oamenii care fac ceva pentru ei și pentru comunitate, care aduc plus valoare societății. Așa cred eu că trebuie folosit cuvântul, în sensul în care zidește. Iar acum, aștept să fiu împroșcat cu lăturile „de rigoare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat!
%d blogeri au apreciat: