CS Mioveni s-a întărit și vrea în play-off

În ultima zi de transferuri, CS Mioveni a reușit să-l înregimenteze pe fundașul stânga de la FC Argeș Dănuț Șerbănică, după ce fostul fotbalist al alb-violeților a ajuns la o înțelegere pentru rezilierea contractului pe cale amibială cu gruparea din Trivale. 
Dănut Șerbănică e în vârstă de 24 de ani, a evoluat în 97 de partide pentru echipa argeșeană și a înscris 4 goluri. Galben-verzii i-au mai adus de la FC Argeș în acest an și pe Dorinel Oancea și Andrei Panait, fotbaliști care, cu certitudine, îi vor ajuta pe cei de la Mioveni în partea a doua a sezonului.
CS Mioveni s-a mișcat foarte bine în amicale, unde a înregistrat victorii pe linie și începe sezonul de primăvară de pe poziția a 10-a.
Argeșenii au de surmontat handicapul a numai două puncte, câte îi despart de locul al 6-lea, ocupat de Universitatea Cluj-Napoca, ultimul care dă drept de participare la play-off-ul pentru promovarea în prima ligă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conținutul este protejat!
%d blogeri au apreciat: